Press "Enter" to skip to content

Inundații de proporții în mai multe zone din țară! Grădinile și culturile agricole sunt compromise

Necaz mare pentru localnicii din județele Bistrița, Harghita, Suceava și Maramureș. Ploile torențiale au făcut prăpăd și au fost inundate locuințe, gradini, dar și suprafețe mari de culturi agricole, de pe care fermierii se pregăteau sa recolteze.

Potrivit Agerpres, mai multe gospodării, culturi agricole şi poduri din comuna bistriţeană Negrileşti au fost afectate de inundaţii în urma ploilor abundente, potrivit comunicatului de presă remis miercuri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bistriţa-Năsăud.

În satul Breaza, din același județ, au fost afectate culturi agricole şi două poduri, iar două gospodării au fost inundate.

În prezent se intervine cu buldoexcavatoare și motopompe pentru a evacua apa.

“Aseară târziu, după aversele de ploaie care au lovit Negrileştiul, am evaluat la faţa locului proporţiile pagubelor: foarte multe grădini şi terenuri agricole inundate, de pe care oamenii nu vor mai culege roade, într-o zonă altfel productivă, beciurile şi curţile caselor inundate, străzi şi drumuri măturate de apele umflate ale unuia dintre pâraie, rămas nedecolmatat. (…) Căutăm soluţii pentru despăgubirea celor care au suferit pagube consistente”, a transmis prefectul Stelian Dolha pe Facebook.

Imagini dramatice sunt și în județul Harghita. Aici au fost inundate localitățile Căpâlnița, Vlăhița și Luepa. Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din peste 500 de gospodării. Totodată, având în vedere nivelul apei dintr-o curte, 1 persoană din localitatea Căpâlniţa a fost evacuată temporar, urmând să se întoarcă în locuinţă după retragerea apelor.

IGSU transmite că ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 8 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vremea rea.

În cursul zilei de ieri şi pe timpul nopţii, la nivel naţional au fost emise 68 atenţionări şi avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanţi şi viituri rapide pe râurile mici.

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 10 localităţi din 8 judeţe (Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Maramureş, Mureş, Sălaj, Timiş şi Teleorman).

Cu eforturi susţinute, pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 210 locuinţe, 286 curţi, 32 beciuri şi 1 stradă. Totodată, din cauza vântului puternic, 2 copaci au căzut pe carosabil şi a fost nevoie de intervenţia salvatorilor pentru degajarea acestora.

Pe durata manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, circulaţia rutieră a fost afectată temporar pe un drum naţional (DN16 – MS) şi un drum comunal (DC 18 – TR).

Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecţie de către cetăţeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice/hidrologice pentru judeţele Harghita, Maramureş şi Sălaj, au fost emise cinci mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

La acest moment, nu sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora.

În situaţia manifestării vântului puternic, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi.

Pentru mai multe informaţii utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă accesaţi portalul fiipregatit.ro sau descărcaţi aplicaţia DSU din Google Play Store şi AppStore.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: